Acord istoric încheiat de Real Madrid cu Sixth Street și Legends pentru noul Bernabeu: 360 de milioane de euro

Acord istoric încheiat de Real Madrid cu Sixth Street și Legends pentru noul Bernabeu: 360 de milioane de euro
  • Publicat:

Noua campioană a Spaniei, Real Madrid, a ajuns la un acord strategic cu Sixth Street și Legends cu privire la operațiunile comerciale ce vor fi desfășurate pe noul Santiago Bernabeu.

Clubul condus de Florentino Perez a investit o sumă colosală, între 800 și 900 de milioane de euro conform ultimelor estimări, în transformarea vechii arene Santiago Bernabeu într-un stadion al viitorului.

Acum, Real va încasa 360 de milioane de euro și va acoperi astfel o parte din datorii.

Real Madrid a confirmat înțelegerea de 360 de milioane de euro pe care a încheiat-o cu Sixth Street și Legends pentru operațiunile comerciale de pe noul Bernabeu

Acordul a fost ratificat de boardul director al lui Real Madrid. Clubul blanco a confirmat contractul pe care l-a încheiat cu Sixth Street, o firmă de investiții, și Legends, o companie specializată în managementul stadioanelor și a experiențelor premium pentru organizarea evenimentelor sportive.

Conform Marca, oficialii din conducerea lui Real Madrid au anunțat că înțelegerea va fi valabilă pentru următorii 20 de ani și a detaliat activitățile pe care le vor desfășura cele două companii partenere ale madrilenilor.

Cei de la Sixth Street au „achiziționat dreptul de a participa în exploatarea unor noi businessuri” din incinta noii arene Santiago Bernabeu, în timp ce a doua companie, Legends, va aduce „contribuții prin experiența și cunoșțințele de care dispune în operarea stadioanelor de mari dimensiuni și a centrelor de entertainment pentru optimizarea managementului de la Madrid Coliseum”.

Real Madrid va primi nu mai puțin de 360 de milioane de euro de pe urma acestei afaceri, iar banii vor putea fi folosiți „în oricare dintre activitățile” desfășurate de către noua campioană a Spaniei, inclusiv pentru transferurile de jucători din această vară.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×